DESCOPERIM EUROPA ÎMPREUNĂ

Gabi/ octombrie 11, 2016/ DEI București, Descoperim Europa Împreună, Internațional, Programe, Proiecte/ 0 comments

LogoDescoperim Europa Împreună (DEI) este un program internațional, lansat de Asociația Babilon Travel.

Scopul acestui program este să creeze punțile necesare între tinerii cu și fără deficiențe de vedere, din țară și străinătate, astfel încât aceștia să se cunoască mai bine, să exploreze împreună lumile în care trăiește fiecare, să învețe să desfășoare activități împreună și să desființeze barierele dintre ei, bariere ridicate de multe ori de ignoranță, necunoaștere, teamă sau chiar de comunitatea în care conviețuiesc.

În vederea realizării scopului propus programul va implementa mai multe proiecte, fiecare având ca activitate principală vizitarea unei capitale europene de către un grup mixt de 18 tineri cu și fără deficiențe de vedere/nevăzători. În cadrul vizitei tinerii se vor întâlni cu tineri locuitori ai capitalei respective, aceștia deasemenea cu și fără deficiențe de vedere. În cadrul acestor întâlniri se vor desfășura diverse activități comune.

Obiectivele comune ale acestor proiecte sunt:

  • Crearea unui grup mixt de tineri cu și fără deficiențe de vedere/nevăzători care să învețe să interacționeze benefic unii cu alții și să desfășoare activități comune, adaptate și nevoilor tinerilor cu deficiențe de vedere;
  • Dezvoltarea de parteneriate între organizații non-profit, instituții de educație și cultură (școli, muzee, unități administrative, centre de nevăzători), din țară și străinătate, care să faciliteze o mai bună integrare a tinerilor cu deficiențe de vedere/nevăzători în comunitatea locală, națională și europeană;
  • Formarea și aprofundarea în rândul grupului țintă (tineri cu și fără deficiențe de vedere/nevăzători) a competențelor și abilităților necesare organizării și efectuării de călătorii, pe cont propriu sau în grup, în țară și în străinătate;
  • Însușirea de către lucrătorii de tineret, educatorii și voluntarii ce vor participa la program/proiecte și vor însoții grupul țintă în deplasările din străinătate, de competențe și abilități menite să-i sprijine în munca cu tinerii cu deficiențe de vedere/nevăzători și în procesul de incluziune socială;
  • Interacțiunea și socializarea cu tineri locuitori ai capitalelor vizitate, creându-se astfel cadrul unui schimb internațional de idei, de bune practici și totodată premizele eliminăii unor stereotipuri și prejudecăți.

Toate activitățile circumscrise programului DEI se vor desfășura într-un context de învățare non-formală, folosind intens activități de exterior ca instrumente de incluziune socială. Deasemenea programul va face apel pe scară largă la elemente de învățare interculturală și prin obiectivele propuse va dezvolta în rândul participanților spiritul cetățeniei active și europene. Toate activitățile vor fi adaptate nevoilor comune ale tinerilor cu și fără deficiențe de vedere.

Primul proiect din cadrul programului DEI își propune formarea unui grup mixt de 18 tineri cu și fără deficiențe de vedere/nevăzători, din clasele 9-10 ale Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca (LSDV) și ale Liceul Onisifor Ghibu (LOG), care să desfășoare împreună patru activități:

  • O întâlnire de cunoaștere și planificare a grupului complet la LSDV;
  • A doua activitate o va continua pe prima, dar se va desfășura la LOG;
  • Deplasare de trei zile, 27-30 octombrie 2016, la București, unde grupul va efectua diverse activități în oraș;
  • Ultima activitate, a cărei loc de desfășurare se va stabili ulterior, va fi o evaluare finală a proiectului, făcută de toți participanții la proiect.

Profilul participanților, tineri din clasa 9/10 de la LSDV sau LOG, dispuși să:

  • Participe la toate cele patru activități;
  • Respecte programul activităților;
  • Se ajute reciproc pe tot parcursul proiectului;
  • Participe cu voie bună și multă deschidere la activități.

Pentru diminuarea costurilor implicate de proiect, participanții cu deficiențe de vedere sunt rugați să folosească biletele CFR gratuite, cu însoțitor și de asemenea, pe timpul deplasării la București să aibă asupra lor carnetul de nevăzător și legitimația pentru transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun de suprafață (se eliberează gratuit de Asociația Nevăzătorilor). Pentru a treia activitate, deplasarea la București, toți participantii sunt rugati sa foloseasca rucsacuri și nu genți de mână sau trolere.

A 3-a activitate a proiectului DEI, deplasarea la București va avea următorul program orientativ, ce poate suferii modificări ulterioare:

Plecare spre București: Joi, 27 octombrie, ora 19:33, Gara Cluj-Napoca.

Ziua 1) Vineri, 28.octombrie
Palatul Parlamentului;
Hanu lui Manuc;
Mitropolia;
Curtea Veche, Palatul CEC, Palatul BNR, Universitate.

Ziua 2) Sambata, 29.octombrie
Muzeul Antipa;
Piata Victoriei – Piata Romana;
Ateneul;
Calea Victoriei – Cercul Militar;
Parcul Cismigiu.

Plecare spre Cluj: Duminică, 30.octombrie, ora 8:10, Gara de Nord.

Există și posibilitatea de a face o întrerupere de câteva ore la Sinaia, Brașov sau Sighișoara. Amănuntele vor fi definitivate în timpul primelor două activități de cunoaștere și planificare

Echipa de proiect:

  • Gabriel Nagy – coordonator;
  • Carmen Trașcă – Liceul Onisifor Ghibu;
  • Maria Mosora – Liceul Special pentru Deficienți de Vedere;
  • Lavinia Mateuț;
  • Laura Manache.

Parteneri:

  • Asociația Coralia Florești;
  • Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca;
  • Liceul Onisifor Ghibu Cluj-Napoca.

Sponsori:

  • Class Shoe;
  • Luxor Residence Florești;
  • Asociația Coralia Florești;
  • CMI Tudorancea Valer;
  • PF Ghițea Călin;
  • Haihui Travel.

Update:

Proiectul a fost finalizat cu succes la 30 noiembrie.

DEI București: Clipul oficial de prezentare:

DEI București: Album Foto

Articole pe aceeasi tema:

DEI București la final – Comunicat de presă

DEI Budapesta

Share this Post

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.